Sinops: The House of Sleep (Casa somnului, 1997) este romanul
prin care Coe face pasul din categoria consacratilor in grupul select al
maestrilor. In paginile lui palpita patru destine intrepatrunse si doua
perioade care nu pot si nu vor sa se delimiteze. Ideea e incitanta, exploatarea
ei – fara cusur. O universitate este transformata peste ani intr-o clinica
pentru insomniaci ai carei pacienti sau medici sint studentii de odinioara.
Locul se numeste Ashdown. Are o mohoreala victoriana si respira un aer prin
care plutesc umbrele castelului Elsinore, slujbasii din Chancery-ul lui Dickens
si semnele de rau augur de pe linga Wuthering Heights. Intre zidurile sale
traiesc, in trecut si in prezent deopotriva, Gregory Dudden, medicinistul
riguros si vag dement care considera somnul o boala ce rontaie o treime din
viata fiecaruia; narcoleptica Sarah Tudor, o fiinta fragila, dilematica,
incapabila sa distinga intre vis si realitate; Robert Madison, prietenul sfisiat
de iubiri nerostite si de drame identitare care-l trimit in cele din urma pe
masa de operatie a unui chirurg specializat in schimbarile de sex; in fine,
Terry Worth, cinefilul impatimit si insomniac care poate recunoaste orice actor
in orice poza, fara a-si aminti in schimb de personalul medical cu care tocmai
a stat de vorba. Asa arata cvartetul pe care isi sprijina Coe intreaga
constructive.
"Oamenii erau diferiti, la fel ca bancurile,
umorul si accentele; autobuzele aveau alta culoare; gustul berii era altul;
cerurile erau diferite - mai întinse si oarecum mai plumburii; casele erau
înghesuite una în alta cum nu si-ar fi închipuit vreodata;"
Gândurile mele : Mi-a
placut aceasta carte care este extrem de
bine construită și plină de surprize. Recunosc că am fost un pic confuză la început, întrebându-mă
unde m-ar putea duce , dar povestea
este interesanta, cu o grămadă de
elemente interconectate, pe care le-am descoperit întotdeauna cu aceeași surpriză, fără a mă
putea abţine să nu exclam "ah, da, desigur!" . Mi-a plăcut
faptul că fiecare scenă, fiecare situație, fiecare element al poveștii care pare
un pic ciudat la inceput este reluat și explicat mai târziu, dezvăluind treptat fapte, acţiuni , fără a micşora suspansul .
O caracteristică specială a
acestei cărți sunt capitolele care sunt intercalate, de exemplu, un capitol este
despre viața personajelor în momentul în care au fost la colegiu și un alt capitol este despre viața
lor în prezent și așa mai departe. Acest lucru face
citirea foarte atractivă, dar, de asemenea, înseamnă că trebuie să fim de două
ori mai atenți să nu pierdem nici un indiciu. Puzzle-ul este construit în fața
ochilor noștri ca prin magie. Cititorul caută indicii, încearcă să
descopere firul, dorește să reconstituie povești, se pierde și găsește calea trasată de autor.
Punctul forte al acestui roman sunt personajele care sunt uimitoare, deşi unele sunt
demne de dispreț și cititorul le urăşte.
Ele emană un amestec de melancolie și de spirit
irațional.Toate personajele sunt prezentate.
Sarah, o fată pierdută în boala ei, Robert un romantic, care este capabil de a
face absolut totul pentru persoana pe care o iubeşte, Terry și obsesia lui cu
un film despre care nu este sigur că
există, și în cele din urmă Gregory, un
megaloman Doctor Who care are
scopul de a dovedi că somnul este boala secolului ce reduce o treime din viaţa
omului.Este interesant
de remarcat dezvoltarea personajelor, modificările lor, și în special alegerile
făcute pentru a ajunge acolo. Am fost fascinată de Sarah, care având
tulburări ale somnului de multe ori nu poate
distinge realitatea de vis , ceea ce o pune uneori în situații complicate.
Limbajul folosit este fantastic și lasă cititorul foarte curios! Am învățat foarte multe din această carte despre somn.
Concluzia Casa somnului este un roman plin de finete, bine scris și plăcut. Această carte ne îndeamnă să reflectăm asupra alegerilor noastre si directia pe care viața noastră ar putea să o ia în funcţie de aceste alegeri. Finalul este imprevizibil și frumos. Este cu siguranță una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în acest an!
„Cu graţie şi gravitate ai iscat
Un val ce-ntrece
forţele lunare
Şi-n
narcolepticii tăi ochi am spionat
Orbirea nopţii,
poate-un rău mai mare.
Pupilă fixă, de
ce vrei să ţip
Când, insomniac,
încerc să-mi aflu partea
Citindu-mi
viitorul pe nisip
La prânz? „Ce calmă şi cioplită-i moartea”,
Şi cum mă rog ca
din uitare-adâncă
Schimbarea să
apară. Numai zorii
Să mă salveze-ar
fi în stare încă
Printr-un potop
de s-ar împotrivi terorii,
Iar casa
somnului de-ar inunda-o toată
Cu o lumină gata
să înece
Fantomele ce vor
pleca deodată
Avertizând
solemn în noaptea rece:
Vei mai dori o
viaţă spre-a socoate
Ce graţie aveai,
ce gravitate. „
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu