Hoțul Cuantic - Hannu Rajaniemi

 

 

An aparitie: 09.03.2015

Autor: Hannu Rajaniemi

Categoria: Literatura Universala

Colectie: Nautilus SF

Editura: NEMIRA

Nr. pagini: 328

         Copleșitor. Acesta este sentimentul pe care l-am avut după ce am citit  ultima pagină din „Hoțul cuantic”,  un roman excelent. Am fost încântată să descopăr acest autor.  Romanul are multe puncte în favoarea sa: este exotic, diferit de alte oferte ale genului și are un număr mic de pagini.               

„Nevăzut și neauzit de nimeni, Regele se plimba printre puzderia de venetici: avataruri din Tărâm, locuitori slaăbănogi de pe Centură în exoscheletele lor ca niște meduze, Rapizii forfotitori, etnici zoku saturnieni cu trupuri standart.(…)Își lăsă mintea să zburde prin mulțime, privind prin alți ochi, căutând urme de manipulare în amintiri recente ca niște frunze răvășite în pădure.”

           Într-un viitor indefinit , un hoț zace  în închisoarea Dilema, condamnat  să  lupte  la nesfârșit în dueluri, bazate pe teoria jocurilor. Din fericire, este  salvat de Mieli, o războinică în serviciul Sobornost-ului (colectivul de conducere a sistemului solar). Acest ajutor nu este gratuit și Jean îi datorează o favoare. Dar înainte de a îndeplini misiunea lui Mieli, el trebuie să își  recupereze memoria.  Mieli și Jean, prin urmare, vor merge pe  Marte, în orașul  Oubliette , unde  Jean, a trăit într-o existență anterioară. Evident, povestea este la fel de  complexă ca universul pe care l-a creat Hannu Rajaniemi .

„Corpul masiv al orașului se deslușește în depărtare ca un al doilea cer, mai greu cu fracturi și cusături acolo unde se întâlnesc diferitele platforme, deplasându-se și alunecând încet, ca mecanismul unui ceas.Din acest unghi , picioarele par o pădure de bare și de articulații mult prea fragile pentru a-i susține  greutatea. Ideea unui cer care s-ar putea prăbuși îi dă o stare de anxietate , așa că după o perioadă se hotărăște să-și concentreze privirea pe scanteia licuriciului.”

            Viața în Oubliette este aspectul pe care l-am  găsit cel mai interesant.  Orașul  pare să fi  fost construit  după o revoluție care se presupune că ar fi eliberat cetățenii din jugul unui rege care i-a ținut în robie. Toate acestea, desigur, într-o lume în care virtualul și realitatea, de multe ori se suprapun. Oamenii trăiesc într-un sistem elaborat pe  nivele de acces  și  "bariere gevulot" .Sistemul "gevulot"(cuvânt care vine din ebraica si inseamnă "de frontieră" sau "bariera") protejează viața privată a cetățenilor. Deci, personajele pot  merge incognito în fața  celor din Oubliette, dezvăluind doar câteva  informații despre ei .  Hanu Rajaniemi a dezvoltat o lume interesantă cu idei frumoase și personaje complexe, dar stilul și universul său sunt mai degrabă tulburătoare.

           Moneda este timpul. Toată lumea are un ceas care servește ca portofel – se plătește în nanosecunde, în secunde, în câteva minute - dar, de asemenea, contabilizează timpul rămas să trăiască în formă umană normală. Atunci când o persoană a  epuizat stocul său de timp, "moare" și devine un "Tăcut ". Tăcuții  sunt roboți de toate mărimile și toate formele al căror rol este de a asigura toate activitățile necesare pentru întreținerea orașului  (inclusiv cea  de a circula continuu pe suprafața planetei Marte) și, de asemenea, de a o  proteja de răufăcători care doresc să o  invadeze.  După un timp petrecut ca Tăcut, au dreptul la o nouă perioadă într-un corp uman.

„-Cum a fost? Să fii Tăcut?

-E greu de explicat.Se întâmplă foarte abrupt:când ți se termină Timpul are loc transferul. Oamenii de la Resuscitare vin să-ți ridice trupul, dar tu te afli deja acolo. E ca și cum ai avea un atac cerebral. Dintr-o  dată creierul tău funcționează diferit, într-un  corp diferit, cu simțuri diferite.Dar după ce trece șocul inițial, nu e chiar așa de rău.”

            Scriitorul are o proză magnifică și posedă  arta de a descrie întâmplări  minunate și trepidante. În viața mea, am citit despre multe orașe , dar nici unul la fel de dinamic ca Oubliette, cu cartierele lui mobile.  Străzile, orașul și cei care locuiesc acolo, sunt portretizați atât de minunat, cu atât  de multe detalii, că este imposibil să nu  vizualizezi acele locuri . Același lucru este valabil pentru închisoarea mentală sau schimbările din  măruntaiele orașului.

„Străzile se deplasează și se modifică, pe măsură ce platformele mergătoare se alătură sau părăsesc configurașia orașului, însă Bulevardul acesta revine întotdeauna, indiferent ce s-ar întâmpla.(…)Societatea din Oubliette se bucură de intimitate absolută, cu excepția agorelor. Aici ești obligat să te arăți publicului. Oamenii își schimbă comportamentul în mod instinctiv atunci când trec din Bulevard în agoră:își îndreapta spatele și toți par să pășească exagerat de atenți, salutându-se unii pe alții cu scurte înclinări ale capului.Ceea ce se întâmpla acolo rămâne accesibil în memoria tuturor.”

          Lucrarea nu este perfectă, în opinia mea are doua probleme majore, în primul rând utilizarea excesivă a neologismelor, ceea ce face citirea inițială indescifrabilă, dar acest lucru este redus la minim, în timp ce intriga romanului se desfășoară.  Un alt factor enervant  este utilizarea continuă a flashback-uri unor personaje ce nu sunt implicate direct în complot și  care discută despre evenimente necunoscute cititorului.

„-Mulțumesc că m-ai adus în infern, spune Mieli.

-În infern se află toți oamenii interesanți, îi spun eu.”

           Personaje ca Jean le Flambeur, Mieli ,nava Perhomen sau detectivul Isidore Beautrelet sunt greu de uitat. Introduse fără preaviz, încetul cu încetul ele devin mai mai bine conturate pe măsură ce povestea progresează.

          Jean Le Flambeur , personajul principal al acestui roman, este inspirat din unul dintre personajele preferate ale autorului, hoțul Arsene Lupin, și nu întâmplător începe cu un citat din una dintre poveștile dedicate lui.

„…vine o vreme când nu te mai recunoști printre toate aceste schimbări, ceea ce este foarte trist. Acum mă simt pesemne ca omul care și-a pierdut umbra.”

        Concluzia:  Romanul este stabilit într-un viitor în care post-oamenii au colonizat sistemul solar, folosind tehnologii foarte avansate si de multe ori foarte "exotice". Cu toate acestea, motivațiile personajelor sunt cele ale unor ființe umane normale și, prin urmare, ușor de înțeles pentru cititor.

„Mamă a cerului, dă-mi înțelepciune,

Fiică a cerului, putere dă-mi,

ajută un orfan calea spre cămin să-și afle,

Călăuzește o pasăre rătăcită către miazăzi.

 

Iartă un copil cu mâini însângerate

O biată intruchipare ce lucrarea-ți întinează

                                              Cu fapte urâte și mai urâte gânduri încă,

Cu tăieturi si cicatrice cântecul îți necinstește.”